Despre 30zile.ro

30 de zile. Atât ar trebui să dureze efectiv obținerea unei autorizații de construire.

În lege se spune că termenul de obținere a autorizațiilor de construire este unul de 30 de zile, dar realitatea face ca aceste termene să fie cu mult depășite. În consecință, au loc speculări imobiliare care aglomerează marile orașe, intervenții neautorizate pe clădirile de patrimoniu, se construiește fără proiect în mediul rural și în periferii, ducând la extinderea tumorală a orașelor.

Ordinul Arhitecților din România vrea să dea consistență acestui termen de 30 de zile și să îl transforme, dintr-o chestiune formală care generează corupție și dezordine urbană, într-o lege activă. 

În acest scop, OAR invită toate autoritățile publice centrale și locale, organizațiile profesionale, dezvoltatorii și investitorii, locuitorii și ONG-urile interesate la pornirea unei dezbateri concrete, moderată de OAR, cu identificarea soluțiilor și a pașilor concreți.

Noul domeniu www.30zile.ro, proprietate a OAR, este dedicat colectării de opinii, păreri și experiențe, urmând a comunica ulterior organizarea dezbaterilor publice.

Proiectul a fost lansat miercuri, 4 iulie 2018, ora 12.00 la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia anunțării noului președinte, Alexandru Găvozdea.